Criza din Cipru îl cheamă pe Isărescu la butoane: Şeful BNR n-a avut timp să stea la un eveniment al Clubului de la Roma, grăbindu-se să gestioneze impactul crizei cipriote

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a părăsit astăzi după scurt timp de la deschidere evenimentul organizat la banca centrală pentru lansarea raportului Clubului de la Roma – “Falimentarea naturii – negarea limitelor planetei”, motivând că trebuie să meargă să gestioneze impactul local al crizei cipriote asupra fluxurilor de capital.

“Îmi prezint scuze pentru că trebuie să mă retrag. Dar după câte ştiţi trebuie să manageriem impactul pe care deciziile recente din zona euro privind Cipru – ca să nu zic criza cipriotă – îl au asupra fluxurilor de capital”, a spus Isărescu, care este şi preşedintele Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma – una dintre organizaţiile internaţionale elitiste de reflecţie asupra problemelor globale.

View original article

POSTED BY
ARCoR