Despre noi

ARCoR

Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR) este o organizație nonguvernamentală și apolitică, afiliată asociației Clubul de la Roma. Misiunea sa principală este de a identifica problemele cruciale cu care se confruntă omenirea și de a reflecta asupra unor soluții alternative.

 

ARCoR a luat nastere la îndemnul academicianului Mircea Malița, primul român invitat ca membru în Clubul de la Roma, la data de 20 martie 1993. În discursul său, Mircea Malița prezenta obiectivele asociației ca fiind: „să constituie un centru de reflecție, dezbateri și analiză a problemelor globale ale omenirii, transpunând modul de gândire global al Clubului de la Roma la contextul local, să contribuie la dezvoltarea interesului pentru aceste probleme în opinia publică românească prin organizarea unor dezbateri în acest sens, să contribuie la dezvoltarea în opinia publică , în cercurile științifice, intelectuale și politice românești a unor abordări, atitudini și moduri de acțiune care să favorizeze evoluția umanității în condiții de pace mondială, justiție și bunăstare individuală și socială, să identifice acele aspecte ale problemelor care afectează sau pot afecta cel mai mult societatea românească și să faciliteze pe această temă colaborarea instituțiilor interesate cu Clubul de la Roma și organismele din aria lui de influență.”

 

Încă de la început, ARCoR s-a aliniat inițiativelor și agendei CoR de adresare a provocărilor economice și sociale globale. De la dezvoltare sustenabilă la protejarea mediului și a resurselor naturale ARCoR a rezonat la îndemnurile Clubului de la Roma de a se trece la acțiune imediată și măsuri decisive, pe măsura complexității problemelor existente.   Membrii asociației contribuie semnificativ la promovarea ideilor, mesajelor și  soluțiilor oferite de CoR, prin implicarea în conferințe și dezbateri aliniate liniei de gândire și acțiune a clubului.

Obiective

  • Diseminarea ideilor și proiectelor Clubului de la Roma în întreaga societate românească.

 

  • Încurajarea cooperării regionale, în spiritul soluțiilor inovatoare ale CoR.

 

  • Generarea de studii si rapoarte; organizarea de conferințe și dezbateri cu privire la problemele actuale majore

 

  • Implicarea activă a ONG-urilor românești ca parteneri în programele ARCoR.

 

  • Încurajarea participării tinerei generații la activitățile ARCoR.

 

  • Creșterea cooperării dintre asociațiile internaționale CoR, pe baza unor proiecte și evenimente comune.

CONSILIUL DIRECTOR

Președinte

Mugur Isărescu

Vicepreședinți

Otilia Manta Florin Pogonaru Liviu Tudor Remus Aurel Bența

Secretar general

Remus Pricopie

Director executiv

Mugur Tolici

MEMBRI DE ONOARE

Emil Constantinescu

Sergiu Celac Ionel Haiduc